Pana globală Microsoft ar putea provoca pierderi economice de peste 7 miliarde de dolari, potrivit unei estimări publicate vineri de Anderson Economic Group, un institut de analiză economică din statul american Michigan, relatează CNN. Deși aproximativ 430 de milioane de utilizatori ar fi fost afectați de defecțiune, analiștii spun că nu toate problemele au provocat pierderi financiare. Pentru mulți utilizatori, pana a însemnat doar dificultăți temporare sau întârzieri în desfășurarea activităților obișnuite. Patrick Anderson, președintele institutului, estimează însă că până la 26 de milioane de utilizatori au avut activitatea afectată suficient de grav pentru a provoca pierderi economice joi, iar vineri numărul acestora ar fi ajuns la 51 de milioane. „Acesta este un punct de plecare, cu toate limitările informațiilor pe care le avem. Nu cunoaștem amploarea completă”, a declarat Anderson pentru CNN, avertizând că pierderile ar putea crește. La acestea s-ar putea adăuga și costurile suportate de Microsoft pentru despăgubirea clienților. Potrivit estimării, compania ar putea fi nevoită să returneze aproximativ 800 de milioane de dolari pe zi din abonamentele plătite pentru servicii pe care utilizatorii nu le-au putut accesa. Nu toți clienții vor solicita însă rambursarea banilor. Unele companii ar putea recupera o parte din pierderi prin polițele de asigurare cibernetică, dar asta ar însemna doar transferarea costurilor către asigurători.
Microsoft a anunțat vineri că a făcut progrese importante în remedierea penei globale care a afectat milioane de utilizatori din întreaga lume. Tot mai multe persoane au început să își recapete accesul la Outlook și la celelalte servicii Microsoft 365, însă compania avertizează că problemele nu au fost rezolvate complet, relatează AP, citată de CNN. Potrivit Microsoft, situația s-a îmbunătățit în America de Nord și în mare parte din Europa, iar primele semne de revenire au apărut și în regiunea Asia-Pacific. Numărul e-mailurilor blocate în așteptarea livrării a scăzut considerabil și se apropie de nivelurile normale. Cu toate acestea, unii utilizatori continuă să întâmpine dificultăți la conectare sau să primească mesajele cu întârziere. Compania încearcă să repună în funcțiune și restul serverelor afectate, verificând în același timp dacă acestea pot suporta traficul obișnuit fără să se blocheze din nou. Microsoft nu a anunțat încă un termen pentru restabilirea completă a serviciilor.
Pana globală Microsoft a ajuns să afecteze inclusiv eliberarea unor persoane aflate în detenție în Statele Unite. Autoritățile din comitatul Arapahoe, statul Colorado, au anunțat că nu pot procesa în mod obișnuit plățile online ale cauțiunilor, deoarece notificările necesare nu mai ajung prin Outlook, relatează The Guardian. Administrația centrului de detenție a explicat că, atunci când cineva plătește online cauțiunea pentru o persoană reținută, sistemul trimite o notificare prin e-mail. Cum serviciul Microsoft nu funcționează corespunzător, angajații nu pot primi confirmarea necesară pentru a finaliza eliberarea. Până la remedierea problemei, persoanele care vor să achite o cauțiune pentru eliberarea imediată a unui deținut trebuie să se prezinte personal la centrul de detenție.
Pana Microsoft a provocat probleme și în serviciile publice din Marea Britanie, unde spitale, cabinete medicale, secții de poliție și instanțe judecătorești au avut dificultăți în folosirea e-mailurilor și a altor aplicații, potrivit Associated Press și The Guardian. Mai multe organizații din sistemul public de sănătate NHS au anunțat că nu pot accesa în mod normal Outlook și Teams. Unele cabinete și spitale le-au cerut pacienților să le contacteze telefonic, în loc să trimită e-mailuri. Asociația Națională a Farmaciilor a avertizat că ar putea apărea întârzieri în eliberarea unor rețete. Și mai multe forțe de poliție britanice au anunțat că nu pot primi sesizări prin formularele online și le-au recomandat cetățenilor să folosească telefonul pentru situațiile urgente. Problemele au ajuns și în instanțe. La Manchester, un judecător a trimis jurații acasă după ce defecțiunile informatice au provocat întârzieri în desfășurarea unui proces. Guvernul britanic a transmis că lucrează împreună cu Microsoft pentru a limita efectele penei și că au fost activate măsuri de rezervă pentru funcționarea serviciilor publice.
Efectele penei globale s-au extins și asupra companiilor care dezvoltă instrumente de inteligență artificială. OpenAI și Anthropic au raportat probleme cu funcțiile care permit conectarea produselor lor la serviciile Microsoft 365, relatează Associated Press. Întreruperea a afectat anumite instrumente prin care utilizatorii pot lucra cu informații și aplicații din ecosistemul Microsoft. Asta nu înseamnă că toate serviciile de inteligență artificială ale celor două companii au devenit indisponibile, ci că unele integrări nu au funcționat corespunzător. Problemele arată cât de mult depind și alte companii tehnologice de infrastructura Microsoft. O defecțiune a serviciilor acesteia poate afecta inclusiv aplicații dezvoltate de firme care nu au legătură directă cu Outlook sau Teams.
În timp ce încearcă să restabilească serviciile, Microsoft a luat și măsuri pentru a limita riscul ca mesajele blocate în timpul penei să nu mai poată fi livrate, relatează The Guardian. Compania a extins la 48 de ore intervalul în care sistemele pot păstra în așteptare mesajele care nu au putut fi transmise. Măsura urmărește să protejeze e-mailurile întârziate, în timp ce inginerii repun treptat serverele în funcțiune. Microsoft a precizat că echipele sale continuă să verifice stabilitatea infrastructurii înainte de a permite revenirea completă a traficului. Compania a anunțat și că va publica un raport detaliat despre cauzele incidentului, după ce problemele vor fi rezolvate.
Pana produsă la nivel global în ecosistemul Microsoft 365 și s-a care manifestat mai ales la două dintre serviciile emblematice ale companiei- serviciul de e-mail Outlook și platforma Teams - nu a fost cauzată de un incident de securitate cibernetică. Totuși, eforturile de remediere a problemelor gigantului tehnologic nu au dat imediat rezultatele scontate, arată BBC. Vineri, la mai bine de jumătate de zi de la declanșarea incidentelor, Microsoft a pus întreruperea serviciilor pe seama unei „sarcini ridicate” asupra infrastructurii sale. Această expresie desemnează situația în care serverele sunt supuse unui volum de solicitări mult mai mare decât în mod obișnuit. În cazul întreruperii serviciilor Microsoft, multe servere au devenit „indisponibile în mod neașteptat”, a precizat compania. Asta a dus la redirecționarea unui trafic suplimentar către serverele rămase funcționale, suprasolicitându-le. Tot vineri dimineață, Microsoft a anunțat că a înregistrat un „succes parțial” în eforturile de remediere a incidentului. În cea mai recentă actualizare, compania a transmis că monitorizează în continuare activitatea în diverse regiuni, pentru a evalua starea serverelor și a stabili ce măsuri pot fi luate în vederea creșterii capacității. Mai multe detalii, aici.
Mai multe companii aeriene anunță probleme cu asistența prin e-mail și cu comunicarea, din cauza penei Microsoft. Ele și-au informat clienții prin mesaje pe rețelele sociale. Operatorul low-cost indian IndiGo a transmis că „serviciile de asistență prin e-mail sunt momentan afectate și s-ar putea să nu primim mesajele dumneavoastră”. Compania le-a recomandat clienților să o contacteze prin site sau prin aplicația mobilă. Akasa Air, un alt operator low-cost din India, a anunțat la rândul său că „serviciile de asistență prin e-mail se confruntă în prezent cu întârzieri”. Compania sud-africană CemAir a declarat că se confruntă cu „unele perturbări ale sistemelor din cauza penei globale Microsoft”. Niciuna dintre aceste companii nu a raportat probleme cu zborurile. Compania aeriană națională a Indiei, Air India, a anunțat că „urmărește îndeaproape pana Microsoft în desfășurare” și că a redirecționat e-mailurile. Potrivit companiei, zborurile „nu sunt afectate” și „în prezent, niciunul dintre canalele noastre de comunicare nu are probleme”. „E-mailurile pot aștepta”, a scris compania într-o altă postare.
Numeroase ironii și meme-uri au început să circule online în urma penei globale care a afectat produsele Outlook și Teams de la Microsoft, notează CNN. Pe X, Threads și LinkedIn s-a viralizat „propunerea” ca Microsoft365 să fie redenumit Microsoft364 pentru a „comemora” ziua în care compania de software a „dispărut”. Alții internauți și-au semnalat bucuria că nu au fost nevoiti să răspundă la e-mailuri și notificări constante timp de cel puțin o zi. Un utilizator X a scris într-o postare: „oricine depanează problema apărută la Outlook și Teams.... nu te grăbi.” Un altul a postat, la rândul lui: „Outlook este nefuncțional. E-mailul tău nu prea ajunge la mine. Nu ajunge deloc.” Au fost și cazuri, relatate pe platforma Reddit, în care angajații unor companii care nu și-au putut accesa e-mailurile au crezut că au fost dați afară.
Băncile și alte instituții financiare le cer clienților să fie atenți la escrocherii și la tentative de phishing. Infractorii cibernetici ar putea folosi pana globală Microsoft ca pretext pentru a ataca persoane și companii. „Fiți vigilenți și protejați-vă”, a transmis Standard Chartered Singapore pe rețelele sociale. „O pană tehnologică le poate oferi escrocilor noi oportunități.” ING Australia avertizează că escrocii i-ar putea contacta pe clienți oferindu-se să rezolve problemele cu Microsoft sau cu alte sisteme. „Nu permiteți nimănui accesul la dispozitivele dumneavoastră înainte de a verifica, la numărul oficial de contact al organizației, că solicitarea este reală”, a transmis banca. Bank of Queensland a atras atenția că escrocii pot cere date personale sau parole de unică folosință. Banca le recomandă clienților să „închidă imediat” dacă primesc un apel suspect. Clienții sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri și să nu deschidă atașamente de la expeditori necunoscuți și să nu dea niciodată codul PIN sau parolele. Alte bănci le-au recomandat clienților să fie precauți cu oricine se prezintă drept angajat al unui serviciu de asistență tehnică și să raporteze orice tranzacție neautorizată sau mesaj suspect.
„Nu doar că oamenii nu au e-mail. Nici sistemele care îi protejează de atacurile prin e-mail nu funcționează”, a explicat el.
Pana Microsoft scoate în evidență „pericolele inerente” cu care se confruntă companiile care depind de câțiva giganți tehnologici pentru infrastructura critică globală, a declarat un expert pentru CNN. „Dacă una dintre aceste firme suferă o pană majoră, productivitatea companiilor la nivel global poate scădea dramatic pe durata întreruperii”, a spus Toby Murray, profesor de informatică la Universitatea din Melbourne, Australia. Murray a adăugat că pana care afectează Outlook și alte servicii importante, precum Microsoft Teams, este „extrem de răspândită, iar consecințele ei depășesc cu mult imposibilitatea de a trimite și primi e-mailuri de serviciu”, ceea ce le îngreunează firmelor activitatea. „Outlook și Teams sunt infrastructură critică pentru mediul de afaceri global. Această pană le face dificil multor organizații să răspundă cum trebuie solicitărilor clienților primite telefonic și le blochează totodată comunicarea prin e-mail”, a mai spus el.
„Raportările nu au rămas în cele două Americi. Au crescut de zece ori în Regatul Unit la ora 17.43, în India la 23.21 ora locală și în Noua Zeelandă la 06.55 ora locală. Între 17.00 și 18.55 UTC, aproape 3 din 10 raportări au venit din afara SUA”, a scris Downdetector pe X. Australia: școlile, instanțele și serviciile guvernamentale au început dimineața de vineri fără Microsoft Outlook și alte aplicații. Hong Kong: angajați ai unor bănci, inclusiv Morgan Stanley și Goldman Sachs, au declarat pentru CNN că activitatea le-a fost perturbată, deoarece nu au putut accesa e-mailul sau Teams din momentul conectării și pe toată durata pauzei de prânz. „Din când în când mai intră câte un e-mail, dar probabil sunt milioane de mesaje în așteptare”, a spus un bancher pentru CNN. Japonia: perturbările au afectat și serviciile guvernamentale, a declarat vineri, într-o conferință de presă, secretarul-șef adjunct al Cabinetului, Masanao Ozaki. El a adăugat că funcționarii au reacționat făcând copii fizice ale documentelor. Ministerele și agențiile guvernamentale nu au putut trimite e-mailuri în cea mai mare parte a zilei de lucru de vineri. Filipine: activitatea instanțelor este și ea încetinită de pana Microsoft, a anunțat Curtea Supremă. „În această perioadă, răspunsurile la e-mailuri și alte operațiuni pot întârzia”, a adăugat instituția într-o postare pe X
Pana globală Microsoft nu a fost cauzată de o breșă de securitate cibernetică, a confirmat joi seara un director al companiei. „Vom continua să oferim informații de îndată ce le avem, iar deocamdată pot confirma că nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre o activitate rău intenționată sau cibernetică”, a scris pe X Charles Lamanna, vicepreședinte executiv pentru Copilot, Agents și Platform la Microsoft. Ministrul australian de Interne, Tony Burke, declarase că firma i-a transmis că „nu ar fi vorba de un atac cibernetic”. „Ei consideră că situația seamănă oarecum cu ce am văzut în cazul CrowdStrike, când o actualizare a mers prost”, a adăugat Burke la o conferință de presă la Sydney. Burke se referea la defecțiunea software din 2024 de la firma de securitate cibernetică CrowdStrike, care a blocat calculatoare, a dus la anularea de zboruri și a perturbat activitatea spitalelor din întreaga lume, provocând pierderi de miliarde de dolari. Agenția australiană de informații și poliția federală s-au numărat printre organizațiile afectate de pana Microsoft vineri, ora locală.
O pană masivă la Microsoft a lăsat vineri oameni din întreaga lume fără acces la Outlook și alte servicii importante, precum Microsoft Teams. În Statele Unite, angajații exasperați ai unor companii au plecat joi mai devreme acasă. În Australia, firmele nu au putut tipări facturi, iar unele școli nu au putut ține cursuri online. Vineri, la ora 3.30 GMT, pana era încă extinsă și afecta milioane de oameni, scrie CNN. „Vedem rezultate pozitive în eforturile noastre de a reporni infrastructura afectată și de a restabili, în mod izolat, disponibilitatea serverelor”, a transmis Microsoft într-o actualizare de la ora 1.59 GMT. Într-o altă postare, de la ora 3.13 GMT, compania a revenit însă: „Am monitorizat efectul modificărilor aplicate pentru îmbunătățirea funcționării serviciului și am constatat că nu dau rezultatul așteptat.” „Identificăm fluxuri de lucru alternative care pot fi aplicate pentru a crește capacitatea în condițiile unor dezechilibre persistente în gestionarea traficului”, a adăugat compania.
