Soții Mocanu din Vadul lui Isac, păstrătorii artei cojocăritului în Republica Moldova

Ecaterina și Nicolae Mocanu din Vadul lui Isac, raionul Cahul, Republica Moldova, sunt păstrătorii artei cojocăritului, meșteșug transmis din generație în generație.

Soții Mocanu continuă tradiția familială de prelucrare a pieilor, confecționând bundițe, opinci, căciuli, papuci și alte obiecte tradiționale din blană.

Atelierul familiei din Vadul lui Isac atrage vizitatori interesați de tainele unei îndeletniciri pe cale de dispariție. Povestea meșteșugarilor a fost prezintă într-un reportaj difuzat la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Nicolae Mocanu este meșter cojocar din a doua generație, învățând meseria de la tatăl său cu aproximativ 40-50 de ani în urmă.

Meșterul prelcrează manual pieile de oaie, realizând opinci, bundițe, jupoie și căciuli, toate obiecte care păstrează specificul portului popular.

În atelierul Mocanu se pot vedea covorașe din blană, papuci și căciuli pufoase, unele păstrând modele tradiționale, altele adaptate cererii pentru produse autentice.

Ecaterina Mocanu, profesoară de clasele primare prin vocație, îi ajută pe soț în activitatea meșteșugărească, învățând tehnicile de lucru și ornamentarea produselor.

Ecaterina explică că și-a însușit priceperea datorită căsătoriei și își dedică timpul pentru a sprijini proiectul familial.

Realizarea unei bundițe necesită combinarea blană și a pielii prelucrate, inclusiv marachenă (piele întoarsă), o meserie dificilă care oferă satisfacția menținerii tradițiilor.

Nicolae Mocanu semnalează dificultatea valorificării materiei prime, menționând că pieile naturale de oaie, vacă și capră sunt tot mai puțin prelucrate din cauza lipsei meșteșugarilor.

„Păcate, de așa marfă că se pierde”, afirmă cojocarul, lamentându-se că pielea naturală este adesea aruncată în lipsa unor specialiști.

Meșterul diferențiază tipurile de blană utilizate: în sudul țării predomină oile de rasa țigaie cu lână albă, în timp ce caraculul, folosit pentru căciuli, se întâlnește în centrul și nordul Republicii Moldova.

Pe lângă articolele vestimentare, Nicolae confecționează și bice împletite din piele de vacă, decorate cu elemente din lemn și metal, amintind de viața rurală de altădată.

Pocnitul biciului avea rol practic pentru trezirea mieilor și a căpatat o valoare simbolică în tradițiile de nuntă din sudul țării.

Ecaterina amintește că vornicelul invitați la nuntă cu bici și ploscă, obiectul fiind cunoscut sub denumiri precum harapnic, bici sau puhă, în funcție de regiune.

Produsele atelierului Mocanu au ajuns în Europa și Statele Unite, vânzările adresându-se atât moldovenilor din diaspora, cât și străinilor care apreciază lucrul manual.

„Am lucruri în toată lumea, poți spune, și în America, și în Europa... au cumpărat de la mine căciuli de acestea flocoase”, povestește Nicolae, menționând că multe produse ajung prin intermediul festivalurilor.

Ecaterina confirmă că și plăpumile din blăniță de miel ajung în casele cumpărătorilor din străinătate.

Procesul de creație este complex și manual, începând cu jupuirea pielii, urmată de spălare, dubire (prelucrare pentru conservare) și protecție împotriva umezelii.

După o nouă spălare, uneori repetată de două sau trei ori, urmează croirea și, dacă e cazul, vopsirea materialului înainte de a deveni un produs finit.

„E lung și e tot manual. Trebuie forțe, trebuie oleacă de creier de pus, că nu e chiar atât de simplu”, subliniază meșterul importanța experienței, îndemânării, răbdării și inspirației.

În ciuda dificultăților și a reducerii numărului de practicanți, soții Mocanu își primesc vizitatorii în atelierul din Vadul lui Isac, vedând în cojocărit o modalitate de a păstra patrimoniul cultural.

„Noi mereu suntem bucuroși de oaspeți”, invită Nicolae Mocanu pe cei interesați de meșteșugul prelucrării pieilor.