Ministrul Vladimir Bolea anunță alocarea a 3,49 miliarde de lei pentru fondul de amalgamare

Ministrul Vladimir Bolea a anunțat alocarea a 3,49 miliarde de lei pentru fondul de amalgamare, resurse destinate finanțării proiectelor de construcție a drumurilor locale, instalării iluminatului public și a sistemelor de apeduct, reparației instituțiilor de învățământ, managementului deșeurilor, amenajării spațiilor publice și infrastructurii locale.
Deși banii sunt direcționați către primării, nu toate administrațiile publice locale vor gestiona fondurile direct. Ministrul a explicat că, în cazurile în care autoritățile locale nu dețin capacitatea necesară pentru a dezvolta un proiect de la început până la sfârșit, implementarea acestuia va fi monitorizată de funcționari din cadrul Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) subordonate Ministerului Infrastructurii.
„În prima, primăriile își fac licitațiile, monitorizează implementarea proiectului. În faza a doua, Agenția de Dezvoltare Regională face licitația, achiziția și ADR este cea care urmărește implementarea proiectului”, a detaliat Bolea. Pentru a supraveghea modul de aplicare a fondurilor și de a autoriza plățile, va fi înființat un comitet special în cadrul Ministerului Infrastructurii.
Ministrul a subliniat că resursele financiare provenite din fondul de amalgamare sunt strict destinate investițiilor. Din aceste fonduri nu vor putea fi acoperite cheltuieli operaționale, cum ar fi plata salariilor, rambursarea creditelor sau alte tipuri de plăți curente.
Surse
- Categorii:
- Economic