Alegerea celor cinci state nu a fost întâmplătoare: Franța, Germania și Marea Britanie erau deja implicate în discuțiile diplomatice, în timp ce Italia și Polonia au solicitat să nu fie excluse din deciziile privind viitorul Ucrainei. Deocamdată, nu au fost anunțate numele persoanelor care vor face parte din delegație. Politicianul ceh Tomas Zdechovsky s-a declarat convins că Europa este pregătită să își consolideze poziția, menționând că Ursula von der Leyen are o viziune clară pentru a evita repetarea greșelilor din istoria europeană.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avertizat că Rusia încearcă să redirecționeze discuțiile de la oprirea conflictului către modificarea arhitecturii de securitate europene, insistând că prioritatea trebuie să fie obținerea unui armistițiu. Kaja Kallas a subliniat necesitatea unei echipe puternice pentru a contracara tendința Rusiei de a impune cereri maximale în negocieri, recunoscând totodată că Moscova ar putea fi reticentă față de prezența sa în proces.
Washingtonul a transmis că Vladimir Putin ar fi acceptat participarea europenilor la următoarea rundă de negocieri, însă Moscova nu a confirmat încă acest lucru fără echivoc. Totodată, potrivit publicației germane Bild, Rusia ar avansa pretenții care depășesc Ucraina, solicitând preluarea întregului Donbas, demilitarizarea porturilor ucrainene, ieșirea Finlandei din NATO și retragerea bazelor Alianței Nord-Atlantice din statele baltice; aceste condiții ar fi fost prezentate oficialilor europeni în discuții separate la Abu Dhabi.
