Mergi la conținut

Ion Chicu demontează argumentele consilierului lui Igor Grosu privind revocarea președintelui Parlamentului

Actualizare Opoziția se plânge de Igor Grosu în fața Martei Kos

După încheierea discursului comisarei europene Marta Kos în plenul Parlamentului Republicii Moldova, deputatul Ion Chicu i-a înmânat personal două plicuri, conținând sesizări privind presupuse încălcări comise de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în raport cu opoziția.

„Pentru ce trebuie opoziție în Parlament, dacă ceea ce e prevăzut în regulament, majoritatea, guvernarea, nu acceptă. Deci asta este o învinuire și o încălcare gravă a regulamentului, dar și a Constituției. Când vine opoziția cu proiecte, iese Grosul aici și zice eu nu permit”, a declarat Ion Chicu.

Deputatul a anunțat oficial că a inițiat procedura de demitere a președintelui Parlamentului, o inițiativă susținută și de alte fracțiuni din opoziție.

Vasile Costiuc, deputat din fracțiunea „Democrația Acasă”, a acuzat că Igor Grosu tratează Parlamentul „drept un colhoz”, refuzând categoric introducerea pe agendă a discuțiilor.

Deputații socialiști, care au boicotat ședința Parlamentului din ziua respectivă, și-au exprimat suportul pentru demiterea lui Igor Grosu.

Igor Dodon, deputat PSRM, a confirmat că partidul său a semnat cu câteva luni în urmă o inițiativă similară de demitere a președintelui Legislativului și va susține orice inițiativă viitoare în această direcție.

Comisara europeană a menționat că va citi scrisoarea transmisă de Chicu, dar a reafirmat că nu poate să se expună asupra chestiunilor interne ale statului.

„Sunt foarte interesată să văd ce conține. Așa cum am spus anterior, trebuie să existe dialog. Voi discuta și cu domnul Igor Grosu. Vreau să cunosc punctele de vedere ale ambelor părți, după care îmi voi forma propria opinie. Dar, după cum știți, în calitate de comisară pentru extindere, nu am niciun cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă în Parlamentul dumneavoastră”, a declarat Marta Kos.

Igor Grosu a calificat inițiativa de demitere drept o „frustrare personală” a lui Chicu.

Președintele Parlamentului a considerat că „frustrările personale nu au loc într-un cadru atât de important” și a solicitat să se vorbească despre „lucruri mari, strategice, importante pentru Republica Moldova.”

Documentul inițiat de „Alternativa” urmează să fie înregistrat la Secretariatul Legislativului. Conform legislației, pentru demiterea președintelui Parlamentului trebuie să-și dea votul două treimi din deputați.

Actualizare Ion Chicu anunță demiterea lui Igor Grosu și boicotul PSRM la vizita lui Marta Kos la Parlamentul Moldovei

La Chișinău, vizita comisarei europene pentru extindere, Marta Kos, la Parlamentul Republicii Moldova este marcată de tensiuni politice și de un boicot anunțat de opoziție. Deputatul „Alternativa” Ion Chicu, liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a anunțat pregătirea unui proiect de hotărâre pentru demiterea președintelui legislativului, Igor Grosu. În același timp, fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a decis să nu participe la ședința specială programată pentru 9 noiembrie, acuzând ambele formațiuni de guvernare și opoziție de limitarea activității parlamentare.

Ion Chicu a detaliat procedura la un briefing de presă, declarând că proiectul de demitere, elaborat de PDCM, va fi propus celorlalți deputați din opoziție pentru semnare, ulterior urmând a fi înregistrat la Secretariatul Parlamentului și scos la dezbatere.

„Acest proiect de hotărâre îl vom înainta și propune colegilor din opoziție pentru a fi semnat, înregistrat în secretariatul Parlamentului și a fi dezbătut în ședință ordinară”, a explicat liderul PDCM, asigurând că pașii legali vor fi respectați.

Chicu a argumentat necesitatea demiterii invocând refuzul repetat al majorității parlamentare (Partidul Acțiune și Solidaritate - PAS) de a include pe ordinea de zi inițiativele opoziției și de a permite exercitarea controlului parlamentar. Deputatul a menționat lipsa ședințelor plenare dedicate exclusiv proiectelor înaintate de opoziție, ca fiind o încălcare a Regulamentului.

„Nu a fost organizată nicio ședință plenară dedicată proiectelor și inițiativelor înaintate de opoziție. Regulamentul Parlamentului prevede clar că asemenea ședințe plenare dedicate exclusiv proiectelor înaintate de opoziție trebuie să fie organizate cu o periodicitate prevăzută în regulament”, a afirmat Chicu, subliniind incapacitatea majorității de a gestiona dialogul politic.

În paralel cu inițiativa internă, Ion Chicu a semnat o adresare către oficiali internaționali importanți: Marta Kos (comisar european pentru extindere), Alain Berset (secretar general al Consiliului Europei) și Marta Cartabia (președinta Comisiei de la Veneția). El le solicită intervenția urgentă legată de obstrucționarea activității opoziției.

Chicu a caracterizat situația drept o „uzurpare a puterii de stat”, susținând că partidul de guvernare transformă democrația parlamentară într-un simplu majoritarism, fără a respecta drepturile celorlalte forțe politice.

Deputatul a precizat că intenționează să înmâneze personal această adresare Martei Kos la ora 14:00, coincidență cu ora la care comisa europeană urma să susțină un discurs în Parlamentul de la Chișinău.

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat boicotul ședinței cu Marta Kos. Socialiștii susțin că majoritatea PAS nu le permite deputaților din opoziție să ia cuvântul, să prezinte declarații politice sau să adreseze întrebări oficialului european.

Într-o declarație oficială, PSRM a motivat decizia spunând: „Nu intenționăm să fim un simplu decor la un eveniment al cărui scop este exclusiv elogierea publică a actualului regim al Maiei Sandu de către oficialii europeni”.

Socialiștii au respins ideea că boicotul ar fi motivat de opțiuni geopolitice, invocând în schimb încălcarea principiilor democratice interne și ignorarea problemelor economice ale cetățenilor (scumpiri, povara fiscală). Ei consideră că guvernarea folosește retorica europeană pentru a distrage atenția de la criza social-economică.

Aurica Jardan, consiliera președintelui Parlamentului Igor Grosu, a reacționat la proiectul de demitere, acuzându-l pe Ion Chicu că prioritizează nemulțumirile personale în detrimentul interesului național legat de integrarea europeană.

„Ne pare rău că domnul Chicu nici în momentele de mândrie față de Moldova nu are responsabilitate față de viitorul țării noastre și pune în prim-plan propriile frustrări. Această ședință, domnule Chicu, nu este despre dumneavoastră și frustrările personale, este despre cum Moldova s-a apropiat de UE și cum Moldova poate deveni membru al UE”, a declarat Aurica Jardan.

Demersul lui Chicu survine după o dispută recentă privind includerea pe agenda Parlamentului a unui proiect de suspendare din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Inițiativa era susținută de toți cei 46 de deputați ai opoziției, dar majoritatea PAS a refuzat examinarea acesteia.

Liderul PDCM a prezentat refuzul examinării moțiunii împotriva prezidentei ca dovadă a blocării inițiativelor democratice și ca un motiv suplimentar pentru contestarea autorității lui Igor Grosu la conducerea Parlamentului.

Conform Constituției Republicii Moldova, revocarea președintelui Parlamentului necesită un vot secret și o majoritate calificată de două treimi din totalul deputaților, adică cel puțin 68 de voturi. Procedura poate fi inițiată de fracțiunea care l-a propus în funcție sau de cel puțin 34 de deputați.

Actualizare Marta Kos, după ce opoziția i s-a plâns pe PAS: „Nu îmi revine mie să spun ce se întâmplă în Parlamentul dumneavoastră”

Comisarul european pentru vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos, a răspuns acuzațiilor deputatului opoziției Ion Chicu privind încălcările Constituției și a Regulamentului de Parlament de către majoritatea guvernamentală. Anunțat anterior intenția de a trimite o adresare către Kos și alți oficiali internaționali pentru a semnala dialogul insuficient dintre putere și opoziție, Chicu a fost întâmpinat cu neutralitate de către comisar. „Voi discuta cu bunul meu prieten, domnul Igor Grosu, pentru a afla care este opinia sa. Vreau să cunosc punctele de vedere ale ambelor părți, iar apoi îmi voi forma propria opinie. Totuși, în calitate de comisar pentru extindere, nu îmi revine mie să spun ce se întâmplă în parlamentul dumneavoastră”, a declarat Marta Kos. Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) i-au sugerat deputatului Ion Chicu să nu „pună în prim plan propriile frustrări”. Această replică se aliniază mesajului transmis anterior de Aurica Rusnac-Jardan, consiliera președintelui Parlamentului Igor Grosu, care considera că opoziția prioritizează resentimentele personale în detrimentul responsabilității față de viitorul european al țării.

Actualizare Ion Chicu demontează argumentele consilierului lui Igor Grosu privind revocarea președintelui Parlamentului

Deputatul din opoziție Ion Chicu, liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a anunțat public intenția de a solicita revocarea lui Igor Grosu din funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova. Proiectul de moțiune urmează să fie prezentat celorlalte formațiuni din opoziție pentru semnare, după care va fi înregistrat la Secretariatul Parlamentului și scos la dezbatere în ședința plenară.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, președintele legislative poate fi revocat înainte de expirarea mandatului la solicitarea fracțiunii care l-a propus sau a cel puțin unei treimi dintre deputații aleși. Decizia se adoptă prin vot secret, cu majoritate calificată de două treimi. În prezent, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) deține 55 dintre cele 101 mandate, iar opoziția nu dispune de numărul de voturi necesar pentru demiterea lui Igor Grosu fără susținerea unor parlamentari din majoritatea guvernamentală.

Actualizare Ion Chicu propune demiterea lui Igor Grosu, acuzând majoritatea de „uzurparea puterii”

Deputatul din opoziție Ion Chicu a anunțat intenția de a solicita revocarea lui Igor Grosu din funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova. Proiectul de moțiune va fi prezentat celorlalți deputați din opoziție pentru semnare, urmând să fie înregistrat la Secretariatul Parlamentului și scos la dezbatere în ședința plenară.

„Am solicitat intervenția lor urgentă pentru stoparea uzurpării puterii de stat de către partidul de guvernare în Republica Moldova, prin încălcarea flagrantă a Constituției țării și a standardelor europene“, a declarat Ion Chicu.

Printre nemulțumirile invocate de deputat se numără refuzul majorității parlamentare de a include pe ordinea de zi proiectele opoziției, respingerea inițiativelor privind crearea unor comisii de anchetă și neconstituirea unor subcomisii pentru exercitarea controlului parlamentar.

„Ne pare rău că domnul Chicu nici în momentele de mândrie față de Moldova nu are responsabilitate față de viitorul țării noastre și pune în prim-plan propriile frustrări. Această ședință nu este despre dumneavoastră și frustrările personale, este despre cum Moldova s-a apropiat de UE și cum Moldova poate deveni membru al UE“, a declarat Aurica Rusnac-Jardan.

Anunțul demiterii vine în contextul tensiunilor politice recente, președinta Maia Sandu acuzynd deputații care au semnat demersul de suspendare a sa că fac jocul Moscovei. Igor Grosu a respins anterior acuzațiile opoziției privind încălcarea Constituției și a Regulamentului Parlamentului, afirmând că nu pot fi acceptate „acuzații rușinoase lipsite de temei doar pentru așa e ordinul de la Moscova către semnatari“.

Șefa statului a declarat că mulți dintre deputații care au semnat demersul ar acționa în interesul Moscovei, legând nemulțumirile opoziției de propunerea sa de organizare a unui referendum privind integrarea europeană.

„Opoziţia are dreptul să iniţieze această procedură şi noi respectăm acest drept. Pentru că anume acest tip de stat democratic vrem să îl construim şi să îl păstrăm. Însă nu putem accepta acuzaţii ruşinoase lipsite de temei doar pentru aşa e ordinul de la Moscova către semnatari“, a declarat Igor Grosu.

„Din ce am reușit să văd, din acuzațiile care mi se aduc, înțeleg că sunt deranjați de faptul că eu am propus să se organizeze referendumul cu privire la integrarea europeană, ca cetățenii să își spună punctul de vedere. Aici văd o legătură directă, deoarece nu este alt stat în lumea asta care să fie mai supărat decât Rusia pe faptul că Republica Moldova vrea să intre în UE. Este foarte clar că Rusia nu își dorește ca Republica Moldova să avanseze. Am văzut și politicieni din Republica Moldova care se aliniază la acest demers al Rusiei“, a declarat Maia Sandu.

Anterior, Igor Grosu a respins acuzațiile opoziției privind încălcarea Constituției și a Regulamentului Parlamentului, în contextul inițiativei de suspendare a președintei Maia Sandu. Șeful Legislativului a declarat că demersul nu va fi inclus pe ordinea de zi, după ce a fost analizat inclusiv din punct de vedere juridic.

Ion Chicu demontează argumentele consilierului lui Igor Grosu privind revocarea președintelui Parlamentului
Deputatul opoziției Ion Chicu a prezentat public o moțiune de revocare a lui Igor Grosu din funcția de președinte al Parlamentului, acuzând majoritatea de încălcarea Constituției. Consilierul președintelui legislativ, Aurica Rusnac-Jardan, a respins acuzațiile, afirmând că deputatul pune interesul personal în fața viitorului țării.

Deputatul din opoziție Ion Chicu a anunțat public intenția de a solicita revocarea lui Igor Grosu din funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova. În cadrul unui briefing de presă, Chicu a explicat că proiectul de moțiune va fi prezentat celorlalți deputați din opoziție pentru semnare, urmând să fie înregistrat la Secretariatul Parlamentului și scos la dezbatere în ședința plenară.

Ion Chicu a fundamentat solicitarea prin acuzații la adresa majorității parlamentare, pe care o învinuiește de încălcarea Constituției și a Regulamentului Parlamentului. El menționează limitarea drepturilor opoziției în materia inițiativei legislative și a controlului parlamentar. Un exemplu invocat de deputat este refuzul Biroului permanent din 4 noiembrie de a include pe ordinea de zi inițiativa privind suspendarea din funcție a președintei Maia Sandu, susținută de 46 de deputați din opoziție.

De asemenea, opoziția critică faptul că majoritatea blochează constituirea unor subcomisii de control asupra activității Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și ale Curții Constituționale, instituții care, potrivit Regulamentului, ar trebui să fie conduse de fracțiunile de opoziție. Chicu a contestat și modificările propuse la legislația privind organizarea Parlamentului și statutul deputaților, invocând critici formulate de Comisia de la Veneția.

În paralel, Ion Chicu a semnat o adresare către Marta Kos, comisarul european pentru vecinătate și negocieri de extindere, Alain Berset, secretarul general al Consiliului Europei, și Marta Cartabia, președinta Comisiei de la Veneția, solicitând intervenția acestor oficiali internaționali. Deputatul a trimis către acești actori rapoartele Comisiei Europene pentru 2026, care semnalează un dialog insuficient dintre putere și opoziție. El a precizat că va înmâna personal această adresare Martei Kos în timpul ședinței programate luni, de la ora 14:00, la Parlament.

Consiliera președintelui Parlamentului, Aurica Rusnac-Jardan, a respins acuzațiile, declarând pentru IPN că Ion Chicu prioritizează propriile frustrări în detrimentul responsabilității față de viitorul țării. Ea a subliniat că ședința la care a făcut referire deputatul nu are legătură cu nemulțumirile sale personale, ci cu progresele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană și perspectivele aderării la UE.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, președintele legislative poate fi revocat înainte de expirarea mandatului la solicitarea fracțiunii care l-a propus sau a cel puțin unei treimi dintre deputații aleși. Decizia se adoptă prin vot secret, cu majoritate calificată de două treimi. Reprezentanții Parlamentului au confirmat că vor veni cu o reacție oficială ulterioară în legătură cu inițiativa depusă de Ion Chicu.

Surse

Categorii:
Politic
Vreau să primesc știri pe email