Controversele în jurul lui Alexandr Stoianoglo, candidatul la funcția de bașcan

Alexandr Stoianoglo (59 de ani), jurist de profesie, a oscilat ani la rând între justiție și politică, iar acum candidează pentru funcția de bașcan în R. Moldova, în a doua sa tentativă la acest post. După ce și-a început cariera în Procuratură imediat după absolvirea Universității de Stat din Moldova, activând până în 2007, Stoianoglo a intrat în legislativ în 2009 pe listele PDM, terminându-și mandatul în 2014. In 2019, odată cu căderea regimului oligarhic al lui Vladimir Plahotniuc, el a devenit procuror general al R. Moldova, dar nu și-a încheiat mandatul, fiind suspendat în 2021 după deschiderea mai multor dosare penale împotriva sa. Alexandr Stoianoglo rămâne primul și singurul procuror general din istoria Republicii Moldova reținut și arestat în timpul exercitării funcției, acuzat de corupere pasivă, abuz de putere sau fals în declarații. Deși în ultimii ani a scăpat de câteva acuzații, fiind scos de sub urmărire penală sau achitat, numele său figurează în alte dosare aflate încă în fază de urmărire penală sau în instanță, fără soluții definitive.
Opt persoane se lansează în cursa pentru funcția de bașcan în R. Moldova, iar analiza include averea declarată, eventualele sume omise din declarații și controversele care îi înconjoară.
Potrivit celei mai recente declarații de avere depuse la Comisia Electorală Centrală, Alexandr Stoianoglo nu a făcut achiziții și nu a vândut niciun bun în ultimii ani.
În perioada în care era procuror general, Alexandr Stoianoglo a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva lui Igor Dodon, președintele care l-a numit în funcție, după apariția în spațiul public a unor imagini video care îl surprindeau pe fostul șef al statului primind o pungă neagră, presupus a conține bani de la Serghei Iaralov și Vladimir Plahotniuc. Ulterior, după retragerea lui Stoianoglo de la conducerea Procuraturii Generale, a fost inițiată urmărirea penală, iar Igor Dodon a ajuns pe banca acuzaților.
În 2024, Stoianoglo a revenit în politică, asociindu-se cu socialiștii conduși de Igor Dodon în cursa prezidențială. A ajuns în turul doi al scrutinului, dar a fost învins de Maia Sandu. În 2025, a câștigat un loc în Parlament, fiind ales pe lista Blocului Electoral „Alternativa”.
Familia Stoianoglo deține în proprietate două imobile în Chișinău: un apartament de 161 de metri pătrați, locuit de familie, și o clădire de 60 de metri pătrați, care a găzduit anterior salonul de frumusețe „Opium Beauty Salon”, administrat de familia Stoianoglo și închis în aprilie 2021. Din 2015, Alexandr Stoianoglo este coproprietar al unei case de locuit din Comrat, în suprafață de 91,5 metri pătrați. Mai deține trei autoturisme cu drept de posesie: Hyundai Tucson, Ford Escape și Skoda Superb.
Surse
- Categorii:
- Politic
- Entități: