Comunicatie intre Beijing, Moscova si Washington: O intalnire trilaterala sub semnul incertitudinii

La summitul APEC de la Shenzhen, Donald Trump apare în postura de președinte republican slăbit de „Waterloo-ul” electoral de la mijlocul mandatului, după ce republicanii au pierdut controlul Congresului. Această vulnerabilitate internală limitează capacitatea sa de a negocia împărțirea sferelor de influență cu Xi Jinping și Vladimir Putin și îi lasă pe ceilalți lideri să își consolideze agenda globală.

Pe lângă negocierile de pace pentru Ucraina și Iran, Trump nu mai poate folosi tarife vamale agresive ca armă de negoț și este forțat să menajeze China, dependentață critică pentru exportul american de metale rare către industria high-tech. Historicul „rății șchioape” este preluat de George W. Bush (2006) și Barack Obama (2014), care s-au confruntat cu lideri externi având o poziție de negociere mult mai puternică deoarece partidele lor au pierdut controlul Congresului. În 2006, după pierderea Controlului Congresului, George W. Bush a negociat cu președintele chinez Hu Jintao într-o poziție de slăbiciune, iar China a exploatat ulterior această situație prin demonstrații de forță la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008. Slăbiciunea lui Bush din 2006 a fost consolidată de criza uraganului Katrina, colapsul pieței imobiliare, scandalul Terri Schiavo și prelungirea unui război în Irak cu pierderi semnificative. Barack Obama a avut și el experiența unui mandat slăbit la summitul G20 de la Hangzhou (2014), partizii democrați pierzând controlul Congresului în „valul roșu” de la mijlocul mandatului. Vulnerabilitatea lui Obama a derivat din răspunsul insuficient la ISIS, anexarea Crimeii, scandalurile de la Benghazi și Keystone, și diviziunile interne din partidul Democrat cauzate de politicile progresiste.

Beijingul confirmă oficial că este angajat în discuții diplomatice pentru organizarea unei întâlniri trilaterale între președintele american Donald Trump, liderul rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping, un format care reunește cele trei mari puteri într-un context marcat de interese divergente și incertitudini geopolitice. summitul ar putea avea loc în noiembrie, în cadrul reuniunii Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), programată să se desfășoare în Shenzhen.

Analiștii citați de presă britanică consideră că o astfel de întâlnire în trei ar putea avea mai degrabă o miză simbolică decât să ducă la acorduri concrete, interesele divergente ale celor trei puteri dificultând abordarea unor subiecte sensibile într-un cadru comun. Dinitra, Beijingul își dorește organizarea reuniunii în principal din considerente de imagine, fără a urmări neapărat o negociere profundă.

Danny Russel, un fost oficial de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA în administrația Obama, consideră că Rusia ar avea cel mai mult de câștigat dintr-o asemenea întâlnire, transformând-o într-un succes diplomatic pentru Moscova.

„Putin are cele mai multe de câștigat de pe urma unei astfel de întâlniri trilaterale, iar rușii clar au făcut presiuni pentru o astfel de întâlnire, ceea ce ar fi un succes diplomatic pentru ei”, a afirmat Russel, subliniind eforturile Kremlinului de a împinge agenda sa. În schimb, Donald Trump a exprimat anterior interesul de a discuta despre controlul armelor nucleare, în timp ce Vladimir Putin prioritizează incluziunea războiului din Ucraina în agendă.

Potrivit lui Danny Russel, consilierii președintelui Trump l-au avertizat să evite abordarea conflictului din Ucraina într-un asemenea cadru. Moscova urmărește însă să aducă atât Washingtonul, cât și Beijingul mai aproape de pozițiile sale privind războiul, folosind summitul pentru a câștiga teren diplomatic.

China, la rândul său, nu ar fi interesată să participe la discuții trilaterale despre controlul armamentului nuclear sau despre conflictele din Ucraina și Iran, preferând să evite implicarea directă în aceste probleme sensibile. Sun Yun, director al programului pentru China la Centrul Stimson, a avertizat că Beijingul trebuie să gestioneze cu grijă percepția internațională, subliniind că summitul nu ar trebui interpretat ca o întâlnire prin care cele trei mari puteri își negociază împărțirea sferelor de influență globală.

China a confirmat oficial faptul că este angajată în discuții diplomatice pentru organizarea unei întâlniri între președintele american Donald Trump, liderul rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping, subliniind că perspectiva unui summit trilateral readuce comparații cu Conferința de la Ialta și ideea unei lumi împărțite în sfere de influență. Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Chinez de Externe, a confirmat existența contactelor diplomatice privind această posibilitate, fără însă a anunța un acord final asupra formatului sau conținutului întâlnirii. „China se află în contact cu părțile relevante în legătură cu o întâlnire între cei trei șefi de stat”, a declarat Ning, citată de publicația britanică The Independent. Întâlnirea ar putea fi organizată în marginea summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), programat la Shenzhen pe 18–19 noiembrie, forum care reunește 21 de economii, printre care Statele Unite, China și Rusia.

Experții citați de presă consideră că o astfel de întâlnire în trei nu implică neapărat o agendă comună, interesele divergente limitând probabil rezultatul la o fotografie cu valoare diplomatică, atent pregătită de Beijing. „Cred că va avea loc. Întrebarea este care vor fi formatul și conținutul”, a spus Sun Yun, directoarea programului pentru China al Centrului Stimson. „China vrea imaginea, dar nu și costurile.” Moscova prioritizează incluziunea războiului din Ucraina în agendă, în timp ce Donald Trump a exprimat anterior interesul de a discuta despre controlul armamentelor nucleare. „Putin are cel mai mult de câștigat dintr-o întâlnire trilaterală a liderilor, iar rușii sunt în mod clar cei care insistă pentru o asemenea reuniune, care ar reprezenta o lovitură diplomatică”, afirmă Danny Russel, fost înalt oficial al Departamentului de Stat în administrația Barack Obama. Rusia ar încerca să apropie China și Statele Unite de pozițiile Moscovei privind Ucraina, dar Beijingul ar trebui să gestioneze aceste încercări și să evite impresia că reuniunea reprezintă o împărțire a lumii între trei mari puteri. Craig Singleton, directorul programului pentru China al Foundation for Defence of Democracies, consideră că principalul câștig al lui Putin ar putea fi chiar apariția alături de liderii american și chinez. „Dar aceste ocazii pentru fotografii aduc beneficii diplomatice tot mai mici. Spectacolul poate fi istoric fără să producă ceva cu adevărat important”, spune el.

Posibilitatea unei reuniuni la care să participe cei trei lideri a alimentat comparațiile cu întâlnirea de la Ialta din 1945, când liderii SUA, Marii Britanii și URSS au negociat organizarea lumii de după război. Conferința de la Ialta a avut loc între 4 și 11 februarie 1945, în Crimeea, înainte de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Președintele american Franklin D. Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill și liderul sovietic Iosif Stalin au negociat ocuparea Germaniei învinse, frontierele și viitoarea guvernare a Poloniei, dar și înființarea ONU. Stalin a promis alegeri libere în țările eliberate de sub dominația nazistă, însă această promisiune nu a fost respectată în Europa de Est, unde Moscova a impus regimuri comuniste. Ialta a rămas astfel simbolul înțelegerilor prin care marile puteri decid soarta statelor mai mici și al împărțirii Europei în sfere de influență.

Într-o analiză publicată de The Conversation, Nicholas Westcott, profesor de diplomație la SOAS, Universitatea din Londra, explică de ce Trump, Xi și Putin nu pot reproduce pur și simplu acel model. Principalele argumente ale analistului sunt rezistența statelor la dominația externă, dependența de comerț și schimbările tehnologice care limitează avantajul militar al marilor puteri. Celor trei lideri, fiecare în fruntea unei țări care se consideră o mare putere, le surâde ideea unei ordini mondiale construite în jurul lor, Trump pare să se vadă ca parte a unui triumvirat modern, alături de Putin și Xi. Westcott observă că președintele american le arată acestor doi lideri un respect pe care nu îl manifestă față de numeroși alți președinți și premieri. Strategia americană de securitate națională din 2025 afirmă explicit dominația Statelor Unite în emisfera vestică și lasă să se înțeleagă că Rusia și China ar putea avea propriile sfere de influență. Schimbarea conducerii Venezuelei impusă de SUA și sprijinul pentru regimuri populiste apropiate de Washington din America Latină sunt indicii că administrația americană urmărește această direcție. La rândul său, Putin încearcă să readucă Ucraina sub controlul Rusiei prin forța armelor și să înconjoare țara cu regimuri favorabile Moscovei, folosind corupția, amenințările și subversiunea. Xi urmărește aducerea Taiwanului sub controlul Beijingului și extinderea influenței chineze în Myanmar, în Asia de Sud-Est și în Marea Chinei de Sud. Uniunea Europeană reprezintă un obstacol pentru această viziune, arătând că statele pot obține stabilitate și prosperitate acceptând să exercite în comun o parte din suveranitate și să respecte reguli comune, cu drepturile omului și statul de drept în centrul sistemului. Statele Unite și Rusia par hotărâte să slăbească Europa prin alimentarea nemulțumirilor față de ordinea existentă și prin sprijinirea partidelor populiste antieuropene, în speranța că acestea îi vor submina unitatea. Imperialismul nu înseamnă însă doar controlul fizic asupra unui teritoriu; în esență, este vorba despre cine ia deciziile importante privind resursele, comerțul, securitatea și guvernarea. Ordinea internațională numită „liberală”, construită după al Doilea Război Mondial, a părut mult mai puțin liberă multor țări care tocmai își câștigaseră independența, pentru care impunerea unor reguli economice și de guvernare a însemnat continuarea controlului neocolonial. Imperialismul nu dispăruse, ci își schimbase forma, explică Westcott. Lumea s-a transformat profund față de perioada de apogeu a imperiilor din secolul al XIX-lea, ascensiunea naționalismului subminând modelul imperial, dar competiția dintre statele naționale s-a dovedit, la rândul ei, instabilă. Echilibrul precar dintre puteri a ținut pentru o vreme marile conflicte sub control, înainte de cele două războaie mondiale din 1914–1945, la sfârșitul celui de-al doilea, omenirea dobândind capacitatea de a se distruge. ONU a crescut de la 51 de membri fondatori, în 1945, la 193 de state membre, multe dintre aceste țări luptând pentru o independență pe care sunt hotărâte să o păstreze. Ordinea multilaterală de după război a contribuit la destrămarea imperiilor și a încercat să facă lumea mai sigură pentru statele mici, astfel încât populațiile și teritoriile să nu mai poată fi tranzacționate ca proprietățile într-un joc de Monopoly. Populațiile însele refuză să fie obiectul unor asemenea tranzacții, așa cum au demonstrat recent locuitorii Groenlandei, Iranienii și ucrainenii, care au arătat că sunt dispuși să lupte pentru a-și decide singuri guvernarea. În Venezuela, rămâne de văzut cât va rezista Delcy Rodríguez în poziția de președinte interimar instalat cu sprijinul SUA. Comerțul și tehnologia au schimbat, de asemenea, raporturile dintre state; volumul comerțului mondial a crescut cu aproximativ 4.500% din 1950, potrivit datelor Organizației Mondiale a Comerțului, și a susținut creșterea populației și a veniturilor. Liderii, indiferent dacă sunt sau nu democratici, au nevoie ca această prosperitate să continue pentru a rămâne la putere. Internetul a conectat oameni din întreaga lume, chiar dacă este dominat de câteva companii americane și controlat strict de unele regimuri autoritare, în timp ce tehnologii militare precum dronele au schimbat felul în care sunt purtate războaiele. Conflictele din Iran și Ucraina, dar și cele din Irak, Afganistan, Siria și Gaza arată că, în pofida diferențelor de putere, cei „slabi” le pot provoca pierderi greu de suportat celor „puternici”. Forța singură nu mai poate încheia disputele, ci poate produce războaie fără sfârșit, în care nimeni nu acceptă înfrângerea. Aceste conflicte arată și că aliații contează la fel de mult ca efectivele militare, tratamentul disprețuitor aplicat de Trump aliaților tradiționali ai SUA afectând grav puterea și influența americană.

China a confirmat oficial că poartă discuții pentru organizarea unei întâlniri trilaterale între președintele american Donald Trump, liderul rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping. Summitul ar putea avea loc în noiembrie, în cadrul summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), programat să se desfășoare în orașul chinez Shenzhen, deși formatul și temele precise nu au fost încă stabilite.

Mao Ning, purtătorul de cuvânt al Ministerului Chinez de Externe, a declarat pentru publicația britanică The Independent că Beijingul se află „în comunicare cu părțile relevante privind o întâlnire între cei trei șefi de stat”.

Reuniunea APEC, care reunește 21 de economii membre, inclusiv Statele Unite și Rusia, va fi găzduită de China în noiembrie. Președintele american Donald Trump este așteptat să ajungă la Shenzhen pentru o întrevedere cu Xi Jinping, care ar marca a treia întâlnire directă dintre cei doi lideri în cursul acestui an.

Analiștii citați de The Independent susțin că un astfel de summit ar avea mai degrabă o miză simbolică, dificultatea realizării unor acorduri concrete fiind amplificată de interesele divergente ale celor trei puteri.

„Cred că (întâlnirea) va avea loc. Întrebarea este legată de format și conținut”, a explicat Sun Yun, director al programului pentru China din cadrul Centrului Stimson. Potrivit acesteia, Beijingul își dorește organizarea reuniunii în principal din considerente de imagine, considerând-o mai degrabă o chestiune de imagine decât una negociativă profundă.

Danny Russel, un fost oficial de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA în administrația Obama, consideră că Rusia ar avea cel mai mult de câștigat de pe urma unei astfel de întâlniri trilaterale.

„Putin are cele mai multe de câștigat de pe urma unei astfel de întâlniri trilaterale, iar rușii clar au făcut presiuni pentru o astfel de întâlnire, ceea ce ar fi un succes diplomatic pentru ei”, a afirmat Russel, subliniind eforturile Moscovei de a transforma summitul într-o victorie strategică.

Interesul pentru această întâlnire trilaterală este divers: Donald Trump a exprimat anterior dorința de a discuta despre controlul armelor nucleare, în timp ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, prioritizează incluzarea războiului din Ucraina în agendă.

Potrivit lui Danny Russel, consilierii președintelui Trump l-au avertizat să evite abordarea conflictului din Ucraina într-un asemenea cadru, în timp ce Moscova urmărește să aducă atât Washingtonul, cât și Beijingul mai aproape de pozițiile sale legate de război.

China nu pare interesată să participe la discuții trilaterale axate pe controlul armamentului nuclear sau pe conflictele din Ucraina și Iran, preferând să evite implicarea directă în aceste probleme sensibile.

Sun Yun a avertizat că Beijingul trebuie să gestioneze cu grijă percepția internațională, subliniind că summitul nu ar trebui interpretat ca o întâlnire prin care cele trei mari puteri își negociază împărțirea sferelor de influență globală.

„Adevărul” a relatat în octombrie că președintele rus Vladimir Putin a propus, în timpul unei convorbiri telefonice din 9 octombrie cu Donald Trump, organizarea unui summit trilateral în noiembrie pentru a negocia o soluție la războiul din Ucraina, care a intrat în al patrulea an de activitate. Informațiile au fost publicate de The Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu subiectul, care au indicat că o eventuală înțelegere ar putea favoriza Moscova.