Lucrările de reconstrucție a fostului Gimnaziu de fete, situat în centrul Chișinău pe strada Alexei Mateevici nr. 85, au demarat la Ambasada Germaniei. Clădirea istorică, construită între 1886 și 1887, are 139 de ani și este inclusă în lista monumentelor istorice de importanță națională.
Imobilul a fost achiziționat de statul moldovenesc și vândut ulterior partenerului german în 2010, pentru suma de 1,5 milioane de euro (circa 24,6 milioane de lei la cursul mediu anual al perioadei). Parlamentul Republicii Moldova a aprobat vânzarea împreună cu terenul aferent în decembrie 2009. Clădirea, grav afectată de cutremurele din 1977 și 1986, a devenit inutilizabilă după ultimul seism și nu mai este exploatată din 1986.
Reprezentanții ambasadei au descris proiectul ca fiind complex, necesitând o pregătire minuțioasă pentru a conserva clădirea istorică emblematică. Specialiștii în restaurarea pietrei lucrează deja la o parte a fațadei istorice, pentru a stabili cea mai potrivită tehnologie și costul final al lucrărilor. Teritoriul este împrejmuit cu un gard metalic, iar activitățile sunt monitorizate.
Proiectul include restaurarea fațadelor, refacerea elementelor decorative deteriorate și consolidarea construcției, urmând ca clădirea să facă parte din complexul arhitectural al noii misiuni diplomatice. Documentația de proiect a fost avizată de Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI), sub coordonarea Ministerului Culturii. Conform oficialilor, competențele CNMI se limitează la examinarea și avizarea respectării cerințelor privind protejarea patrimoniului cultural.
