Polițiștii de frontieră din Sectorul Costești au interceptat un automobil condus de un cetățean moldovean, care transporta trei pasageri din Bangladesh, într-o tentativă de trecere ilegală a frontierei Republicii Moldova cu destinația Uniunea Europeană.
Intervenția a avut loc în timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei, când o patrulă a observat vehiculul apropiindu-se de linia de frontieră și a intervenit pentru verificări.
Verificările au confirmat că la volan se afla un cetățean al Republicii Moldova, iar pasagerii erau cei trei cetățeni bengaleza. Poliția de Frontieră continuă documentarea cazului pentru a stabili circumstanțele complete, inclusiv rolul șoferului în organizarea deplasării.
Precedent similar: pe 20 octombrie, alți cinci cetățeni din Bangladesh au fost prinși încercând să traverseze ilegal frontiera spre România. Aceștia, care aveau asupra lor o barcă gonflabilă, intenționau să treacă râul Prut și ar fi plătit câte 10.000 de euro unei grupări specializate în organizarea migrației ilegale.
