Șapte obiective de patrimoniu din Republica Moldova vor fi incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat

Șapte obiective de patrimoniu din Republica Moldova urmează să fie incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat, primind statut de monument de categorie națională. Printre acestea se numără clădirea fostei sucursale a Băncii Naționale Române din Cahul, construită în perioada 1939-1944, și șase poduri istorice situate în raioanele Florești, Rezina, Soroca, Leova și Ștefan Vodă.
Pe lângă includerea noilor obiective, proiectul prevede corectarea și actualizarea datelor pentru monumentele deja existente în Registru. Vor fi revizuite denumirile, adresele și perioadele de construcție, pe baza cercetărilor istorice și a documentelor disponibile.
De asemenea, Registrul va fi reorganizat pentru a reflecta actuala structură administrativ-teritorială a țării. În acest sens, vor fi create capitole distincte pentru monumentele din UTA Găgăuzia și cele din localitățile din stânga Nistrului, iar înregistrările actuale vor fi redistribuite în funcție de apartenența administrativă.
Proiectul de hotărâre privind completarea și actualizarea Registrului a fost deja aprobat de Guvern și urmează să fie examinat de Parlament.
Surse
- Categorii:
- Cultura
- Entități: