Dorin Junghietu: Prețul gazelor ar putea scădea dacă timpul rămâne blând

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a afirmat că tariful la gazele naturale nu ar trebui să crescă în perioada imediat următoare, atâta timp cât temperaturile se mențin ridicate. Evoluția prețurilor depinde totuși de cererea de gaze pe piața europeană și de situația geopolitică, informează Deschide.md.
Oficialul a explicat că presiunea asupra prețurilor de la sfârșitul lunii octombrie a fost determinată de un consum crescut de gaze în Europa. Mai multe state au utilizat această resursă pentru producerea energiei electrice, iar cererea a fost amplificată și de necesitatea constituirii rezervelor pentru sezonul rece. „Prețul la gazele naturale la sfârșitul lunii octombrie au depășit 100 de euro pentru un MW/h. Asta s-a întâmplat pe fundalul faptului că o parte din țările din Europa au ars gaz ca să producă energie electrică. Această situație s-a suprapus și cu perioada de umplere a depozitelor subterane”, a declarat Junghietu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, transmi IPN.
Potrivit ministrului, prețul gazelor a scăzut până la 82,5 euro pentru un megawatt-oră pe 9 noiembrie. Această evoluție pozitivă a fost influențată și de declarațiile privind dezescaladarea situației din Orientul Mijlociu. Totuși, Junghietu a avertizat că tendința de scădere nu este garantată, prognozele de preț fiind ajustate săptămânal, în funcție de condițiile meteorologice și de evoluțiile geopolitice.
Surse
- Categorii:
- Energie