Mergi la conținut

Centrul Cultural din Hancăuți (Edineț) a fost reparat și termoizolat cu fonduri românești

Actualizare Centrul Cultural din Hancăuți (Edineț) a fost reparat și termoizolat cu fonduri românești

Nu generează contrib. jurnal. (condiții de preluare text).

Centrul Cultural din Hancăuți (Edineț) a fost reparat și termoizolat cu fonduri românești
Proiectul finanțat de 320.773,15 lei de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și Primăria Hancăuți, care a vizat modernizarea clădirii, a fost finalizat.

Clădirea Centrului Cultural din satul Hancăuți, raionul Edineț, Republica Moldova, a fost reparată și termoizolată în cadrul unui proiect finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Proiectul, implementat în parteneriat cu Asociația Obștească „Davis-Nord”, a purtat titlul „Ne unește limba, ne întărește cultura – construim identitatea românească peste Prut”.

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 320.773,15 lei românești (RON). Finanțarea a fost asigurată printr-o contribuție nerambursabilă de 200.000 de lei din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și de 120.773,15 lei din bugetul propriu al Primăriei satului Hancăuți.

Autoritățile locale au menționat că lucrările au avut ca scop transformarea Centrului Cultural într-un spațiu modern și funcțional, menit să promoveze valorile culturale românești și să consolideze legăturile identitare peste Prut. Printre obiectivele proiectului se numără încurajarea participării comunității la activități culturale, stimularea creativității tinerilor și păstrarea tradițiilor locale.

Surse

Categorii:
Cultura
Vreau să primesc știri pe email