Reprezentanții opoziției parlamentare au semnat o adresare comună către misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate în Republica Moldova, prin care își exprimă îngrijorarea față de situația din justiție, independența judecătorilor și procurorilor, dar și modul în care se desfășoară evaluarea externă a acestora. Anunțul a fost făcut de liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon.
Inițiativa este susținută de reprezentanții fracțiunilor „Democrația Acasă”, Partidul Nostru, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și „Alternativa”.
Autorii sesizării susțin că reforma justiției riscă să devină un instrument de control politic și de înlăturare a vocilor incomode. Ei acuză aplicarea selectivă a legii și exercitarea unor presiuni asupra persoanelor considerate incomode de guvernare.
„Nu putem vorbi despre o justiție independentă atunci când există percepția aplicării selective a legii, a presiunilor asupra celor care nu sunt convenabili guvernării și a unor standarde diferite în raport cu reprezentanții puterii și cei ai opoziției”, se arată în adresare.
După patru ani de reformă și investiții externe importante, în 2026 sunt ocupate doar aproximativ trei sferturi din funcțiile de judecător, iar Curtea Supremă de Justiție și Curtea de Apel Centru funcționează la jumătate de capacitate sau chiar mai puțin.
Durata examinării dosarelor a crescut, iar mii de persoane așteaptă încă soluții în instanță. Doar 12% dintre cetățeni ar avea încredere în justiție, iar aproximativ trei sferturi ar considera că independența acesteia este slabă sau foarte slabă.
Numărul hotărârilor pronunțate împotriva Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a crescut de la 17 în 2024 la 48 în 2025.
Independența Consiliului Superior al Magistraturii este pusă sub semnul întrebării, fiind considerată apropiată de majoritatea politică. Funcțiile de conducere în cele mai importante instanțe sunt asigurate de mult timp prin interimate.
Mecanismul de vetting pentru evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor riscă să-și piardă scopul inițial. Este perceput de unii profesioniști din sistem drept unul de presiune și selecție pe criterii de loialitate, nu doar de integritate.
Dosarele de corupție vizează aproape exclusiv lideri ai opoziției, în timp ce demnitarii aflați la guvernare de mai mulți ani nu ar fi, practic, anchetați, alimentând percepția unei justiții selective.
Opoziția cere partenerilor de dezvoltare să acorde o atenție sporită acestor probleme, susținând că raportarea unor progrese formale, care nu se regăsesc în realitatea din instanțe, poate afecta credibilitatea parcursului european al Republicii Moldova.
